Când toți ajung a fi copii

Conținut:
Când toți ajung a fi copii,
Încăierați de la o ceartă,
De strică ca pe jucării
A sale vieți, străină soartă,

Cu-a sa gândire nu pricep,
Ce este rău, ce este bine,
Un lucru de abia-l încep,
Ca niciodată să-l termine.

Cu cale nu le șade lor,
Micimea minții s-o sporească,
Dar dacă nu mai știu ce vor,
De-și uită legea strămoșească.

Ce-a răsărit, azi a apus,
Pe lunca patriei străbune,
Spre altă parte mulți s-au dus
Râvnind o viață mult mai bună.

Dar n-au aflat nimic demult,
Și ce-au avut pierdură unii,
Însă din ce în ce mai mult,
Lărgec hotarele minciunii.

Când ți se pune jug pe gât,
Te numără ca pe o marfă,
Ei fac podoabă din urât
Și o mireasă dintr-o tearfă !

De ce atunci atât de greu,
Nu înțeleg ca pentru sine,
În orice clipă ce e rău,
În viața-ntreagă ce e bine ?

Căci pentru ce ai fi să dai,
Cultura, patria străbună,
Și-n schimb la toate doar să ai
O lege strâmbă și nebună ?

Muncind cu râvnă la străini,
Schimbând belșugul pe otravă,
Și veți fi astăzi ca și mâini
În ochii lor doar o epavă.

Veți fi nerozi și umiliți,
Lipsiți de drepturi și credință,
Până ce-n urmă vă treziți
Prea decăzuți în conștiință.

Căci nu aveți păstorul drept
Și rătăciți ca și o turmă,
Nesocotind ce-i înțelept,
Copii ai veacului din urmă !

Comentarii:


Mai multe comentarii